Se știe că bucovinenii te corectează în general dacă îi etichetezi drept moldoveni (și vai ce mai zâmbesc unii cu subînțeles când se petrece asta de parcă simplu fapt că…
Oraşul Suceava a fost înscris în competiţia Oraşul Reciclării. Timp de şase luni, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, 46 de municipii şi oraşe din ţară vor încerca…
Bucovina, regiunea istorică de mare valoare a țării, este cunoscută pentru mănăstirile construite de foști domnitori și boieri moldoveni (Mușatinii, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ștefan Tomșa,…
Eminescu spunea despre Bucovina că este partea cea mai veche și mai frumoasă a Daciei. Bălcescu o numea “templul de glorie al moldovenilor”, Kogălniceanu – “cea mai frumoasă parte a…
Primăria Vatra Dornei a stabilit programul ediţiei de anul acesta a „Serbărilor Zăpezii”, care vor avea loc pe parcursul a două weekend-uri, respectiv 13 – 15 şi 20 – 22…
În zona de munte din nordul Moldovei mă simt cel mai aproape de bucuria și împlinirea unei vacanțe autentice. La Voroneț e același lucru. Albastrul picturii de la mănăstirea cu…
Toate meleagurile țării noastre sunt frumoase, dar un loc aparte în inima mea îl are dulcea Bucovina. Cu munți, pajiști, câmpii, oameni veseli și harnici care trudesc din zi până-n…
Bucovina este, fără doar și poate, o zonă în care bucatele tradiționale sunt la ele acasă. Dintr-o zonă de poveste, plină de istorie și cu peisaje unice, nu puteau lipsi…
Gura Humorului s-a înscris în cea de-a treia ediţie a competiţiei Eco-Rom Ambalaje „Oraşul Reciclării 2015”. Concursul este adresat tuturor oraşelor din România şi se va desfăşura pe o perioada…
Nici un lucru nu defineşte mai bine spiritul Bucovinei decât tradiţiile sale străvechi. În Ţara de Sus a Moldovei obiceiurile şi dansurile fascinante de nuntă sunt celebrate cu mare veselie….