Sporturile extreme au apărut pentru prima dată la începutul anilor 1960, ca o alternativă la sporturile tradiţionale. Mirajul adrenalinei, dorinţa oamenilor de a se autodepăşi, de a intra în competiţie doar cu ei înşişi şi de a-şi testa limitele într-un mod neconvenţional au fost doar câteva dintre particularităţile unor activităţi ce implică un oarecare grad de risc. Trainerii specializaţi, regulile impuse, dar şi echipamentele elaborate, au făcut ca aceste sporturi să devină din ce în ce mai puţin periculoase.

Astăzi, sporturile extreme au tot mai mulţi adepţi, devenind chiar un adevărat trend. Spre deosebire de sporturile tradiţionale, sporturile extreme sunt individuale, pun accent pe capacitatea noastră de concentrare, de reacţie în situaţii limită şi, de ce nu, pe anticipare. Atunci când practici un astfel de sport, eşti în competiţie cu propriile limite, încercând să îţi modelezi mintea, în timp ce îţi tonifici corpul.

Sporturi extreme în Bucovina

Zona Bucovinei a atras, în ultimii ani, un număr important de vizitatori interesați mai ales de sporturile de iarnă, tratament balnear și mănăstirile Moldovei, dar reprezentanții industriei turistice și-au propus să dezvolte acum și alte segmente. Oferta propusă turiștilor români și străini include, printre altele, practicarea unor sporturi extreme, precum river rafting pe râul Bistrița, alpinismul pe traseele omologate de pe Piatra Șoimului sau Pietrele Doamnei din masivul Rarãu.De asemenea, în zonã existã numeroase trasee care se preteazã practicãrii mountain-biking-ului. În plus, în ultimii ani, tot mai mulți amatori ai zborului cu parapanta au ales vânturile prielnice și versanții abrupti ai Mãgurii Runcului sau Hurghișului.

Foto: Ryan King (Flickr)