În zona de munte din nordul Moldovei mă simt cel mai aproape de bucuria și împlinirea unei vacanțe autentice. La Voroneț e același lucru. Albastrul picturii de la mănăstirea cu același nume unic în lume devine o emblemă a albastrului cerului senin, cer care acolo poate deveni în doar câteva minute plin de nori de ploaie. La Voroneț e Bucovina. Acolo m-am simțit minunat și acolo am înțeles de ce Bucovina a devenit de-a lungul timpului un simbol al nordului Moldovei, o mixtură între iubire, natură și valori spirituale autentice, un loc al miracolelor.
Asta pentru că Bucovina e o țesătură de mănăstiri, de locuri unde Dumnezeu e mai aproape de oameni.
Bucovina a rămas, o emblemă a spiritualității românești mai ales datorită celor pentru care acest tărâm a fost leagăn de vise și izvor de creație. Geniile care și-au petrecut copilăria aici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu și mulți alți creatori anonimi au vorbit pe limba artei despre meleagurile acestea, atât de dragi lor. Aceștia au lăsat în urma lor acea dâră de lumină pe care noi o admirăm astăzi în ansamblul peisajului bucovinean. În cazul tuturor, talentul arată tristețe însă aceasta e compensată de dragoste și dor, cele două coordonate după care se ghidează omul simplu, cele două elemente specifice folclorului românesc.
Nimic mai efemer, nimic mai simplu, nimic mai prețios. De ce să nu întelegem și să iubim lucrurile astea, aici și acum?