Sofia Vicoveanca, numită și Privighetoarea Bucovinei, cea care a făcut cunoscută zona noastră prin cântecele sale încărcate de emoţii, este unul dintre cei mai mari susținători ai mănăstirilor pictate din Bucovina: „Îți…
Numărul impresionant al bisericilor din Bucovina, cu interesantele fresce interioare şi exterioare, a fost păstrat încă din timpurile medievale. Datorită unicităţii şi valorii lor artistice, acestea au fost adăugate la…
În 1503 Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ştefan cel Mare, sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea şi tutore al lui Ştefăniţă Vodă, cel care în…
Mănăstirea Voroneț, probabil cel mai cunoscut așezământ ortodox din România, este situată în satul Voroneț, în prezent un cartier al orașului Gura Humorului, județul Suceava, aflată în arhiepiscopia Sucevei și…
Bucovina, regiunea istorică de mare valoare a țării, este cunoscută pentru mănăstirile construite de foști domnitori și boieri moldoveni (Mușatinii, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ștefan Tomșa,…
Imaginea mănăstirii Voroneţ este probabil una din amintirile cele mai dragi care cu siguranţă va reveni şi în ultimele clipe ale vieţii, când se spune că îţi vezi toată viaţa…
Asociația (ONG) Discover Bucovina folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință.Am intelesMai multe detalii