Numărul impresionant al bisericilor din Bucovina, cu interesantele fresce interioare şi exterioare, a fost păstrat încă din timpurile medievale. Datorită unicităţii şi valorii lor artistice, acestea au fost adăugate la Lista cu Moşteniri Culturale Internaţionale a UNESCO. Una din aceste monumente este Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți – destinația potrivită pentru cei care vor să fie, sufletește, mai aproape de divinitate.
Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți
- se află în localitatea Pătrăuţi, judeţul Suceava, la mică distanţă de Mănăstirea Dragomirna;
- este considerată a fi cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară;
- hramul locaşului este Înălţarea Sfintei Cruci;
- a fost parte componentă a singurei mănăstiri de maici pe care a ctitorit-o voievodul Moldovei;
- în anul 993, a fost declarată monument istoric UNESCO;
- în anul 2004, ansamblul bisericii a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava;
- cea mai importantă pictură din ansamblul pictural de la Pătrăuți este „Cavalcada Sfintei Cruci” – o reprezentare unică în iconografia bisericilor creştine;
- clopotnița este o construcție cu influențe din partea Maramureșului;
- masă rotundă de piatră din curtea bisericii, formată din două mari lespezi de piatră, ar fi servit ca sursă de inspirație pentru ansamblul statuar Masa tăcerii realizat de sculptorul Constantin Brâncuși.
Foto: Manea Florin (Flicker)