„Albastru de Voroneţ”. Mănăstirea unde biblia este povestită în imagini

Imaginea mănăstirii Voroneţ este probabil una din amintirile cele mai dragi care cu siguranţă va reveni şi în ultimele clipe ale vieţii, când se spune că îţi vezi toată viaţa trecând pe dinaintea ochilor.

Mănăstirea Voroneţ, deosebită prin picturile sale exterioare realizate de călugări anonimi, se spune că e  biblia povestită în imagini pentru cei de demult care nu ştiau carte şi pentru cei de azi care ştiu carte şi dedică, din păcate, din ce în ce mai puţin timp cititului, dar a căror suflet abia aşteaptă  să se înfioare în fata frumosului, sacrului.

Culoarea de fond, atât de specială, magică, a cărei formulă s-a pierdut, poartă în ea, combinate  în proporţii neştiute, nuanţa tainică, albastră a unei inimi pline de-o  iubire neîmpărtăşită poate, piatra de lapis lazuli ori azurit de la cercelul pierdut în iarbă de o micuţă bucovineancă cu păr bălai , lacrimi picurate  peste cartea de rugăciuni, seninul din cerul Bucovinei, praf de stele presărat de îngeri peste acest loc binecuvântat, verde din speranţele şi şoaptele de iubire  risipite prin iarbă şi  păduri. E albastrul nostru de Voroneţ la fel de celebru ca roşu Titzian sau verde  Veronese. Întreaga pictură exterioară te fascinează şi-ţi captează atenţia cu o poveste tainică, o pildă de dezlegat dar cu adevărat spectaculos este peretele de apus care prezintă Judecata de Apoi, care datorită compoziţiei pe 4 registre, amplorii, a făcut ca această pictură să fie comparată cu capela Sixtină de la Vatican.

Vizitatori, pelerinii, i-au atins picturile, cu frunţile  grele de gânduri, în rugăciuni pline de speranţă către divinitate, ploaia, ninsoarea i-au atenuat culorile, le-au şters pe alocuri…dar  toată această patină a vremurilor şi a vremii, n-au făcut decât să-i sporească frumuseţea, valoarea. […]

Unui om care are destule lucruri materiale şi care simte totuşi un gol în suflet, că-i lipseşte ceva, i-aş spune să meargă să vadă Voroneţul, să se roage acolo. La fel i-aş spune şi unui om nefericit, mâhnit în duhul său de lipsuri materiale, care se simte  copleşit şi care a uitat să râdă, să se bucure, să creadă. I-aş spune să meargă la mănăstirea  Voroneţ şi unui străin care vine în România şi nu ştie ce să aleagă, să vadă.

Deşi nu are nimic din somptuozitatea şi copleşitoarele dimensiuni ale mănăstirilor catolice, germane, draga noastră  mănăstire Voroneţ, micuţă, ca o bijuterie, împleteşte în arhitectura  sa elemente bizantine, gotice iar în pictură elemente originale româneşti locale: portul  popular, buciumul. Nu poţi decât să o iubeşti pur şi simplu … . […]

Puteţi   afla de pe Google  lucruri interesante despre mănăstire dar vă invit să mergeţi să vedeţi, să « simţiţi » mănăstirile din Bucovina, neapărat Voroneţul nu doar pentru celebritatea ei, ci pentru a afla lucruri inedite poate, de la  oamenii locului,  de la cei care o văd pentru prima dată şi sunt fermecaţi, de la cei care se întorc pentru a nu ştiu câta oară să o vadă, să staţi pur şi simplu  să o  priviţi  în neştire, de la răsărit  până la apus , să vă bucuraţi şi să vă cutremuraţi, să vă simţiţi plini de pace şi de iubire …v eţi pleca mai liniştiţi, mai bogaţi să spuneţi povestea ei  mai departe … .

Sursa: Adevărul.ro