Huțulii, asemenea celorlalți munteni din Carpații Nordici (boiki, lemki, goralii, valahii din Moravia), sunt urmașii dacilor liberi (carpii, costobocii). Popoarele migratoare slave, în expansiunea lor spre vest, au ajuns în Munții Carpați și au dat de populația munteană, care, în ciuda greutăților întampinate în cursul anilor, și-a păstrat identitatea până astăzi.
Potrivit unor cercetatori, această populație formează o etnie de sine stătătoare în Carpații Orientali și Nordici, un soi de oameni ai nimănui, fără o țară a lor. Nomazi stabiliți într-un loc sau altul, în funcție de condițiile de viață care le putea permite un trai decent, lor și animalelor pe care le aveau ca avere, scrie http://www.ziarullumina.ro
Alte studii și cercetări confirmă originea huțulilor: „Istoricii au observat și concluzionat că huțulii se aseamănă cu rutenii la vorbă, limbă și unele obiceiuri, dar se deosebesc neîndoielnic de aceștia prin fizionomie, religie (sunt în exclusivitate ortodocsi), au în limba lor o anumită bogăție de elemente romanice.“ (Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei)
Într-una din numeroasele lui călătorii prin Bucovina, Mihai Eminescu scrie despre huțuli: „Din contră, românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi, și ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe țăranul român de baștină cum ascultă cu atenție la ceea ce-i spune oaspetele său, când se scoboară la câmpie. Și acest oaspete vine poate din munții Tatrei, de cine știe unde, și pricepe românește, fără să fi vorbit vreodată un cuvânt“, precizează http://www.cultural.bzi.ro
„Huţulii sunt pe cale de dispariţie. Toată istoria a dat de înţeles că cei slabi se supun celor puternici. Şi nu slabi ca putere economică, ci în sens cultural, spiritual. Omul reacţionează întotdeauna în direcţia confortului, în direcţia binelui material(…). Huţulii au fost tâlhari, hoţi de vite, prădători şi probabil că istoria i-a dirijat în sensul acesta(…). Huţulii sunt copiii orfani ai istoriei. Orfani, pentru că nu îşi ştiu originile. O altă similitudine între daci şi huţuli este aceea că nu şi-au scris istoria. Nu au avut dorinţa de a-şi păstra istoria, identitatea, memoria strămoşilor, şi de a-şi cultiva originile…” spune cu amărăciune scriitorul Casian Balabasciuc.
Foto: Ina Butnaru
Pe noi hutulii, ne „analizeaza” o sumedenie de „oameni de stiinta”, fara ca si noi sa fim ascultati ! De aici comice si enervante alegatii !