Candela pâlpie uşor, firicele de lumină încearcă să răzbată dincolo de coşul de nuiele aşezat pe masă, creând jocuri de umbre pe pereţi. Prin geamul întredeschis pătrunde molcom sunetul de toacă, semn că în scurt timp va începe slujba. Pun în coş, aşa cum m-a învăţat bunica, prima dată o bucată de cozonac. Alături aşez ouă închistrite, zahăr, sare, slanină, câţiva căţei de usturoi şi ceapă. Tot de la ea am învăţat că deasupra se pune pască cu vargă şi cruce pe mijloc, iar sub ea se strecoară o bucăţică de unt. Conform unei tradiţii bucovinene se crede că toate îţi vor merge ca unse dacă, de Paşti, mănânci unt sfinţit.
„E Învierea Domnului şi trebuie să îl primim cu sufletul curat şi straie de sărbătoare” îmi răsună vorbele bunicii, o băbuţă grasă cu sorţ şi zâmbet permanent. Sufletul curat însemna să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc în postul Paştelui. Cât despre straie de sărbătoare, aici povestea e mai lungă.
Primele lecţii de viaţă le-am primit de la bunici. De la ei am învăţat să mă spăl dimineaţa pe faţă dacă nu vreau să mă pupe pupăza, să dau bineţe oricui întâlnesc pe drum şi, mai ales, să preţuiesc moştenirea satului bucovinean. Mi-au rămas impregnate în memorie sclipirea din privirea moşneagului şi poveştile băbuţei. Bunica ştia să citească în semne. Ele îi spuneau cum va fi vremea, dar mai ales îi dezvăluiau poveşti despre credinţele neamului românesc. Arta citiului în semne a deprins-o de la bunica ei, învăţând să decoreze cămăşi bărbăteşti, ii şi covoare. De la ea a prins obiceiul ca în fiecare an să coasă o ie nouă, pe care s-o îmbrace în ziua de Paşti. Aşa îmi cosea bunica în fiecare an ceva nou.
E Sărbătoarea Învierii Domnului, prilej de bucurie şi de amintire a celor dragi. Iau coşul, scot din dulap 2 candele şi pornesc spre biserică. Port ia cea albă, ia bucovineană. Pe mâneci şi pe piept e brodată o coloană care „semnifică trecerea de la viaţa pământească la cea de dincolo”, trecerea de la lumea profană la cea sacră, la viaţa de veci. Şi parcă o aud pe bunica „romburile înşirate în coloană înseamnă şirul lumilor, forma rombului semnifică viaţa: naşterea, perioada de maturitate şi moartea”. Romburile au în centru motive florale în formă de cruciţă, „semn că Dumnezeu este creatorul vieţii, prezent atât în viaţa de pe pământ, cât şi în cea veşnică. Cruciţa te apără de spiritele cele rele, de vrăji, de deochi şi de ură. De o parte şi de alta a coloanei sunt 2 linii ondulate, ele reprezintă viaţa omului cu suişuri şi coborâşuri.” Ce semne mai potrivite să fi cusut bunica pe o ie menită să o port în seara de Înviere?
Mă trezesc din amintiri câţiva copii care se îndreaptă spre deal să ardă comori, cară cu ei bucăţi de cârpe şi cauciuc. Intru în biserică, trec pe sub aer, mă închin şi mă aşez lângă uşă, ca atunci când eram copil. Lumea iese cu părintele să înconjoare biserica. Pălimarul închide uşa. „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei?”. După slujbă voi merge în cimitir să aprind candele la mormânt.
Foto: Alexandra Dancila