Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, în credinţa populară. Există obiceiul de a pune babe, adică de a numi pe fiecare din aceste zile cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaşte firea ei: “daca timpul nu e bun, baba e rea”. Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se crede că vin moşii şi căldura.
Bunicii noştri cunoşteau ca primele zile din această lună sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei? Etnografii spun că mitul “babelor” este unul din cele mai importante mituri românești, cel al Babei Dochia. Există credința că Baba Dochia și-a luat numele de la Sfânta Mucenița Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 martie.
Dacă ținem seama că în străvechiul calendar roman anul începea pe 1 martie, Baba Dochia apare ca întruchiparea anului vechi, care este pe sfârșite și trebuie să moară. Moartea Dochiei în ziua de 9 martie se consideră hotar între anotimpul friguros și cel călduros. Astfel, perioada cuprinsă între 1 și 9 martie reprezintă intervalul de timp în care Dochia își împlinește destinul urcând muntele, împreună cu turma sa de oi, pentru a muri înspre renaștere. Aspectul instabil al vremii din această perioadă este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.
Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o înfățișează ca o babă ce avea o noră, pe care o năpăstuia ori de câte ori i se ivea ocazia. Odată, la 1 martie, o trimite să spele lâna, dar nu oricum, ci din neagră să o facă albă. Pe nora o ajută un înger. Îi dă o floare albă și îi spune să spele lâna cu ea. Baba Dochia decide să plece cu oile la munte, fiind convinsă că venise primavara pentru că-și văzuse nora cu floarea în mână.
Ea își pune 9 cojoace de blană și urcă cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, plouă și i se udă cojoacele. Se dezbracă rând pe rând de cojoace, iar când rămâne în cămașă, vine gerul și o îngheață. Dumnezeu a transformat-o în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire.