Suceava – istoricul localităţii (1388 – prezent)

Suceava este reşedinţă şi totodată cel mai mare oraş al judeţului Suceava, România situat în Moldova, Bucovina. Suceava este amplasata în vecinătatea rîului cu acelaşi nume şi la intersecţia a trei mari drumuri comerciale de importanţă internaţională: drumul Sucevei sau Drumul Mare, venind dinspre Câmpulung Moldovenesc şi Bistriţa, cel al Lembergului sau Liovului venind dinspre Cernăuţi (astăzi Ucraina) şi cel Moldovenesc care ducea în sud spre Muntenia. Astăzi: E576 şi E85.

Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi şi mai importante aşezări ale României. Timp de peste patru secole (1359-1775) a făcut parte din Principatul Moldova, dintre care peste două secole a fost reşedinţă principală (capitală), iar între 1775–1918, în urma raptului teritorial Austriac, a devenit oraş al Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiţiei şi Lodomeriei şi Ducatul Bucovinei).

Perioada străveche

Condiţiile favorabile de habitat din bazinul mijlociu al Sucevei au determinat popularea timpurie a zonei. În anul 1976 s-au descoperit în apropierea Sucevei, unelte de silex care dovedesc locuirea teraselor de pe dreapta râului în perioada paleoliticului mijlociu şi superior (circa 100.000 – 10.000 î.e.n.) Prima mare cultură neolitică de tipul Starčevo-Criş (circa 5.000 î.e.n.) a fost atestată în anul 1967 pe malul pârâului Cacaina (Cetăţii). Urmele culturii Cucuteni găsite la cetatea de Scaun, Şipot, Curtea Domnească, dovedesc că la sfârşitul mileniului al II-lea, teritoriul de azi al Sucevei a cunoscut o Densitate demografică considerabilă. Epoca bronzului (2.000-1.200 î.e.n.) este de asemenea reprezentată printr-o serie de descoperiri la Curtea Domnească sau la Siliştea Şcheii (obiecte de bronz, de piatră şi os). Continuitatea locuirii pe aceste locuri este dovedită şi de alte descoperiri din ecopa fierului (ceramică), din perioada stăpânirii romane (sec. II-III e.n.,locuinţe, vetre şi cuptoare de ars vase).

Sapaturile arheologice au scos la iveala materiale apartinand epocii neolitice precum si perioadei dacilor liberi fapt ce demonstreaza o locuire neintrerupta a locului.

Teritoriul oraşului Suceava şi împrejurimile sale au fost locuite, aşa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În sec. II-III exista aici o aşezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând şi puternice influenţe romane.

Perioada medievală. Primele atestări documentare

Perioada de trecere la feudalism este ilustrată de cele circa 45 de aşezări aparţinând culturii Sântana de Mureş, sau de obiecte descoperite într-o necropolă de la Moara. Începuturile feudalismului (sec. VIII-IX) sunt demonstrate de aşezările din zonă care sunt stabile de tipul obştii rurale teritoriale. Cultura Dridu (sec. X-XI) este atestată şi pe teritoriul Sucevei, prin descoperirile de la punctul „Drumul Naţional”.

Majoritatea istoricilor consideră că oraşul a existat înainte de întemeierea statului medieval Moldova.

Într-o consemnare slavă, numită Voskrenskaia Letopis din secolul al XII-lea, sunt amintite localităţile „Socăva şi Serét” (Suceava şi Siret) locuri importante pe drumul comercial european de la Cracovia prin Galiţia, Liov Cernăuţi, Siret, Suceava, Spre sud la Dunăre.

Nicolae Costin vorbind despre descălecarea lui Dragoş (1288 – n.a.) zice: „Şi aşa sau aşedat venind şi alţi Moroşeni pre unde le-au plăcut locul, pe sub munte: Români, Saşi şi unguri, Sucéva târgul l’au descălicat nisce cojocari; Soci se chiamă unguresce cojocar; iar Sucéva = Cojocărie”.

Unele izvoare străine (Cronica lui OttoKar de Stiria şi Historia lui Jan Dlugosz) au lăsat să se întrevadă existenţa uneia sau mai multor formaţiuni politice de tip feudal la răsărit de Carpaţi. Este menţionat, de pildă, cu ajutorul pe care oastea unei asemenea formaţiuni l-a dat în 1325 (se presupune că această formaţiune este Suceava), regelui Poloniei în lupta pe care acesta a dus-o împotriva markgrafului de Brandemburg. (Mircea D. Matei)

Că oraşul Suceava exista înainte de „descălicarea lui Dragoş”, stă dovadă o geografie rusească anterioară anului 1347 în care se arată ca existând oraşele Baia şi Suceava. A.D. Xenopol, Istoria Românilor şi Dicţional geografic al Judeţului Suceava de Serafim Ionescu, 1894.

Tot de asemenea spune şi Stricovski, că cronicile litvane şi rutene ar mărturisi că pe „principile litvan Iuga Koriatovici, din cauza deosebitei sale bravuri invitându-l la domnia Moldovii, îl coronară la Suceava”, A. D. Xenopol, Istoria românilor, vol. I, p.137

„În 1348 Bogdan I deslepsi Moldova de Coróna Unguréscă şi-şi aşedă capitala în Sucéva. Iuga Koriatonovici fu încoronat aici în 1374. El înfiinţă Mitropolia Sucevei, pentru ţara Moldovei cu Binecuvântarea Mitropolitului Romàno-Bulgar din Ohria fiind cel dintâi mitropolit Teoctist I”. Letopiţetele Ţării, vol. I, p.84

Perioada secolelor XI-XIV, în prima ei parte, a fost dominată, din punct de vedere politic, de impactul ultimului val de migratori – unguri, pecenegi. cumani, tătari, a căror suprapunere peste societatea românească, în cazul zonei Sucevei, a fost doar nominală. Prima menţiune a existenţei oraşului Suceava apare în lista aşezărilor franciscane în oraşe din anul 1345 între oraşele din Moldova fiind şi Scotorix (Suceava).

Prima menţionare sigură a Sucevei, în strictă ordine cronologică şi cea mai veche menţiune datată a numelui său, e cea din 10 februarie 1388 din actul dat de Petru I Muşatinul în Cetatea Sucevei, în legătură cu împrumutul pe care i-l ceruse regele Poloniei.

Tot în 1388 este menţionat şi oraşul Suceava, nu ca loc de emitere a unui document, ci efectiv ca aşezare urbană. este vorba de un act emis de catolicosul armenilor, Teodoros II, la 18 august, în care armenii din mai multe oraşe, între care şi cei din Suceava (Ciciov) sunt supuşi juristricţiei scaunului episcopal de Liov. În lista oraşelor intitulată: „Aşa se cunosc oraşele ruseşti îndepărtate şi apropiate” alcătuită între anii 1388 şi 1391, este menţionat de asemenea şi oraşul Suceava. Despre oraş mai avem indicaţii precise şi în anul 1390, atunci când trimişii lui Mircea cel Bătrân şi ai regelui Poloniei s-au întâlnit la Suceava unde au semnat convenţia în oraşul de reşedinţă: „in partibus Moldavie oppidi Soczow”.

Mutarea centrului politic de la Siret la Suceava a fost însoţită de extinderea localităţii şi de creşterea numărului locuitorilor săi. Printre măsurile luate de Petru I Muşat în noua reşedinţă domnească a fost şi aceea de adaptare a unei noi gândiri în organizarea spaţiului urban. astfel, Petru I Muşat rnunţă la vechea fortificaţie a aşezării premuşatine, ia măsuri de umplere a şanţului de apărare din jurul vechiului necleu dens construit în preajma bisericii Mirăuţilor şi de ridicare, pentru nevoile sale proprii şi ale domniei a unei construcţii mari din lemn (19-6 m) la circa 250m vest de biserica amintită, de fapt primul nucleu al Curţii Domneşti din Suceava. Clădeşte cea mai veche cetate din piatră din Suceava, Cetatea Şcheia, pe coasta dealului Zamca, în locul numit Şeptilici, de unde se puteau supraveghea drumurile dinspre nord şi vest. Săpăturile arheologice au scos în evidenţă forma de romb a cetăţii, cu latura de 36 m în interior, cu ziduri de 3 m grosime, cu un turn şi trei contraforturi puternice şi cu şanţ de apărare. Cetatea s-a distrus, probabil în urma unor alunecări de teren, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. imediat după construirea cetăţii Şcheia sau chiar în paralel cu aceasta, Petru I Muşat a ridicat Cetatea de Scaun.

Construită la limita de răsărit a oraşului, pe pintenul terminal şi abrupt al unui înalt şi întins platou, Cetatea de scaun putea supravegheam direct, o mare suprafaţă din valea Sucevei şi, prin posturi de supraveghere, controla un teritoriu practic foarte mare pe toate direcţiile. având un plan rectangular (36×40 m), cu turnuri pătrate de apărare la fiecare colţ, Cetatea de Scaun avea şanţuri de apărare spre platou, în care erau infinpte ţăpuşe şi arici de metal.

Suceava a continuat să constituie principala cetate de scaun a Ţării Moldovei, această funcţie îndeplinind-o şi în vremea lui Aron Vodă (1592 – 1595), Ştefan Răzvan (1595) şi a Movileştilor. Odată cu Alexandru Lăpuşneanu, reşedinţa domnească s-a mutat la Iaşi.

În evul mediu, oraşul era populat cu români, dar şi cu germani, maghiari şi armeni, ultimii având dreptul de a-şi alege un şoltuz propriu (ce purta numele de „voit”).

Din Suceava, Alexandru cel Bun a condus ţara timp de 32 de ani, mărind cetatea şi întărindu-i zidurile. În 1401, aici s-a stabilit şi Mitropolia Moldovei.

În 1408, Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor lioveni, iar oraşul Suceava era menţionat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum şi a unor mărfuri de export ale Moldovei.

Epoca de apogeu avea sa fie însă în timpul lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504). În vara anului 1476, ambiţiosul Mohamed II şi-a încercat norocul sub zidurile cetăţii, dar dîrza rezistenţă a moldovenilor i-a frânt voinţa victoriei şi l-a silit să se retragă în mod ruşinos. Ştefan făcuse din Suceava un fel de creier al sistemului său de aparare. În 1497, 21 de zile şi nopţi în şir, tunurile leşilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forţa armelor.

La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intră fără luptă în cetate, iar la 26 mai Ioan Capturi, noul pârcălab al Sucevei, jură credinţă marelui voievod care se intitula „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Suceava primeşte oştile marelui voievod Mihai. Apoi, asupra oraşului s-au aşezat însă vremuri grele, intrând tot mai mult în anonimat.

Între 1650 şi 1775 urmează o perioadă de stagnare şi regres din cauza schimbării direcţiei principale a comerţului, dar şi din cauza invaziilor tătarilor şi cazacilor. De asemenea oraşul a fost ocupat de mai multe ori de armatele polone care au pradat locuitorii. Polonii au încercat să-şi anexeze parţial Moldova dar s-au lovit de opoziţia habsburgilor şi otomanilor.

Trebuie de menţionat că deşi polonii au deţinut controlul Cetăţii de Scaun, aceasta nu a putut fi niciodată ocupată prin luptă.

Perioada sub ocupaţia Imperiului Austriac

Prin tratatul de la 7 mai 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman (1768 – 1774), Austria a primit o parte din teritoriul Principatului Moldovei, în care se afla şi Suceava (graniţa cu Moldova aflată sub suzeranitate Otomană trecea chiar pe la sud-est de oraş). Ţinutul Cernăuţi şi două treimi din ţinutul Sucevei au fost ocupate de Imperiul Austriac. Timp de un secol şi jumătate acest teritoriu a făcut parte din Imperiul Habsburgic, primind din greşeală numele de Bucovina. Suceava a fost al doilea oraş, după Cernăuţi, al Bucovinei austriece.

Între 1775-1815 Suceava a urmat o perioada de redresare urbana. Austriecii au ridicat Suceava la rangul de oraş comercial şi au încurajat construirea de clădiri noi prin scutirea de vamă pentru lemne de construcţie. În această perioada Viena a urmărit sa creeze o burghezie orăşenească care sa sprijine politica imperială.

Între 1815-1918 habsburgii au continuat politica de deznaţionalizare, colonizează oraşul cu germani, ruteni, polonezi, cehi, evrei şi le acordă acestora diferite facilităţi. După Revoluţia de la 1848 românii din Bucovina dobîndesc anumite drepturi, Suceava devine capitală de ţinut apoi de judeţ. În 1900 populaţia a crescut la 11.000 locuitori deorece oraşul beneficia de apă potabilă, canalizare şi iluminat. De asemenea avea două gări importante: Iţcani care lega Suceava de restul localitaţilor din Bucovina şi Burdujeni care făcea legătura cu România (stat creat după alipirea Principatelor Moldova şi Muntenia, în 1861). S-au construit în această perioadă: Liceul de Muzică şi Arte Plastice, Gara Burdujeni – 1869, Muzeul Judeţean – 1904, Liceul Ştefan cel Mare – 1893, Spitalul Vechi – 1871, etc.

După izbucnirea Primului Război Mondial, foarte mulţi bucovineni au fugit spre patria lor istorică – Moldova şi s-au înrolat în armata română.

Suceava în perioada interbelică şi contemporană

În perioada interbelică, Bucovina a revenit României şi Suceava a cunoscut un nou salt calitativ în dezvoltarea economică, socială şi culturală. S-au construit mori, fabrica de zahăr, întreprindere prelucratoare de mezeluri şi multe ateliere de mică industrie meşteşugărească. S-a mărit cu mult numărul locuinţelor, s-a construit biblioteca judeţeană iar populaţia a crescut la 20.000 locuitori.

După 1944, oraşul s-a refăcut după război şi s-au construit intens locuinţe individuale în zonele străzilor Mihai Eminescu, Samoil Isopescu, Zamca şi cartierele Iţcani şi Burdujeni. Se realizează blocuri cu puţine nivele pe străzile Ion Creangă şi Ştefan cel Mare.

După 1960 s-a început construirea masivă de blocuri cu patru şi zece etaje, oraşul cunoscînd o dezvoltare forţată, specifică comunismului. Înainte de revoluţie (1989) populaţia era în jur de 90.000 locuitori.

Astăzi Suceava este cel mai important oraş din nord-estul României şi are în jur de 110.000 locuitori.

Sursa: www.istoria.md

Foto: Vivek Pundir (Flickr)