Să tot mergi cu familia la Casa Humor

Casa Humor

Vai cât de mult mi-a plăcut de Geta Unugureanu! Împreună cu soțul ei Emil au deschis în urmă cu cinci ani primul corp de clădire al pensiunii situată la intrarea în Gura Humorului, iar în 2012 s-au extins.

Și nu doar că au făcut pensiunea asta, dar ei și locuiesc acolo și sunt o familie pe cinste. Geta tocmai ce a născut de curând o fetiță frumoasă Ana Carolina și mai are doi băieți Eric de 6 ani și David de 4 ani. Sunt familiști convinși, iar pensiunea au creat-o tot cu gândul familii, deși sunt mulți cei care aleg locul acesta și pentru team building-uri. Mi-a plăcut în special casa țărănească de lângă pensiune, care este înconjurată de o terasă acoperită ce oferă circa 40 de locuri de ședere și are lângă ea și un grătar. Dar hai să-ți spun mai multe despre asta.

Geta mi-a povestit că și-a dorit să aibă un loc cu lucruri dragi care-i aminteau și ei de copilărie. Unde mai pui că e foarte frumos să le poți oferi turiștilor o idee despre un interior tradițional.

Dacă construcția a făcut-o asemănătoare cu cele vechi, deși sunt folosite materiale noi, pentru decorul interior s-a dus să scotocească la părinți și mătuși prin poduri. Da, majoritatea bătrânilor vor să se modernizeze și aleg să-și cumpere lucruri noi, iar cele vechi de multe ori ajung pe foc. Însă bătrânii din familia Getei și a lui Emil au avut inspirația să le depoziteze. Ei bine, ea le-a luat de prin poduri, de la piese de mobilă vechi la covoare, cuverturi și ștergare și le-a aranjat frumos în casa țărănească de la pensiune. Bătrânii s-au mirat că uite, lumea se întoarce la lucrurile care lor li se par acum vechi. Da’ ce vechi? Că nouă, dar și turiștilor străini fix asta ne place. Așa că e firesc ca această casă țărănească să fie unul din punctele de atracție ale pensiunii.

Deși au fost cereri de cazare în casa țărănească, Geta Ungureanu spune că nu se simte prea împăcată să-i lase pe turiști acolo din cauza faptului că baia nu este dotată cu duș și clar că nici paturile nu sunt la fel de confortabile ca cele din pensiune. Dar a avut oaspeți care au insistat și i-a lăsat, după ce le-a aranjat să aibă și o cameră în pensiune. Dar tot aici, în casa țărănească, a organizat mese de câte zece persoane și pentru bucatele au fost gătite pe soba din casă, construită de un meșter priceput, dar bătrân din Frasin. Tot acest meșter a făcut și grătarele din curte. Oricum, cine merge la pensiunea Casa Humor are cum să se bucure și de decorul din casa țărănească deoarece e deschisă, iar terasa de lângă ea funcționează și pe timp de iarnă.

Și da, este un loc perfect ca să mergi cu familia căci ai de la locul de joacă până la facilități spa, una dintre puținele pensiuni care oferă așa ceva în zonă. S-au gândit să le facă pe toate tocmai cu gândul la familii și Geta spune, mai în glumă mai în serios, că e fericită că are trei copii, care vor avea de grijă mai departe de ceea ce au construit ei. Eu îi felicit pentru munca lor și pentru stădania de-a le oferi clienților nu doar cazare și meniu cu preparate făcute în casă, ci și excursii și plimbări în zonă, plus surprize locale cu datini și obiceiuri, cu focuri de tabere și dansuri populare. Uite, intră pe site-ul casahumor.ro și află tarifele și fă-ți rezervarea. Vei simți că te duci la niște prieteni în vizită. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

Sursa: adelaparvu.com

Foto: George Boicu

Leave a Reply