Plimbare cu mocănița prin munții Bucovinei!

Mocanita Moldovita Bucovina

Bucovina este una din cele mai frumoase regiuni ale țării noastre. Deși foarte mulți spun că face parte din Moldova, această regiune reușește să se diferențieze de restul Moldovei. Hectare întregi de păduri și munți falnici încântă privirile fiecărui turist.

Încă din anul 2011 s-a reintrodus din nou trenul de munte. Mocănița pleacă din comuna Moldovița și va face turul dus-întors al Bucovinei. Acest tren foarte vechi circulă numai pe bază de lemne și are două tipuri de vagoane: unul închis și unul doar cu prelată. Pe timpul iernii, vagonul închis este încălzit cu ajutorul unei sobe tot pe lemne.

Pe vremuri mocănița conducea tăietorii de cherestea prin pădurile în care erau delegați să își exercite meseria. Astăzi a înlocuit muncitorii cu turiștii dornici să experimenteze o plimbare cu mocănița.

În funcție de anotimp vagoanele se suplimentează. Dacă mergeți cu mocănița nu vă așteptați la o viteză prea mare, ea atinge maxim 25 km/h. Dar veți putea vedea cum funcționau pe timpuri trenurile, când nu era electricitate. Pe lângă mecanicul locomotivei mai este o persoană care are grijă de alimentarea cu lemn a mocăniței și pentru ca voi să nu aveți neplăceri pe drum.

Excursia cu mocănița durează cam 2 ore jumătate, dar sunt ore pretrecute calitativ și vă veți încânta privirele cu peisaje superbe. O plimbare cu mocănița costă 25 lei/persoană pentru adulți  și 15 lei/persoană pentru copii. Copiii cu vârste până în 5 ani nu plătesc bilet, ei circulând gratuit.

Iar dacă ați ajuns în Bucovina puteți să mergeți să vizitați mănăstirile atât de celebre de aici. Și cum punctul de plecare al mocăniței este din comuna Moldovița, vă recomandăm să începeți cu vizitarea Mănăstirii Moldovița.

Sursa: travelica.ro

Foto: Sebastian Vasiu

One Comment

Leave a Reply to Chestionare Transport Marfa Cancel Reply