Cea mai veche herghelie din țară, recunoscută pe plan mondial, se află în județul Suceava, la Rădăuți, situată la intrarea în oraș, în apropierea Mănăstirii Bogdana. In 1792, statul austriac…
Lucina, un cătun aflat în Obcinile Bucovinei, aproape de graniţa cu Ucraina, este un adevărat colţ de rai, o destinaţie perfectă pentru vacanţă în orice sezon. Lucina este locul unde…
Deşi s-a profilat pe turism după 2005, comuna Mălini s-a dezvoltat foarte mult în acest domeniu. În doar 8 ani, au apărut peste 15 pensiuni, cu aproape 400 de locuri…
Pe Valea Moldovei, la aproape 100 de km de Suceava, într-un peisaj natural care-ţi taie respiraţia, a fost refăcut un sat bucovinean exact aşa cum era acum un secol, cu…
Încărcată de istorie și tradiții, Bucovina este vizitată anual de peste 300.000 de turiști, arată statisticile oficiale. În realitate numărul străinilor care vin să ne descopere legendele, să ne guste…
Luni, 1 Decembrie 2014, sărbătorim Ziua Naţională a României. Program orele 10:00 – 12:00, Cimitirul Pacea Suceava Ceremonie militară şi religioasă – depunere de coroane şi jerbe de flori orele…
A început –a 24-a ediţie a programului “Vacanţă la ţară” în perioada 14 septembrie – 31 octombrie 2014. Iată care sunt tarifele practicate de către pensiuni pentru actuala ediţie a…
Undeva în ținutul magic al Bucovinei, pe Valea Moldovei, un sat ”mai altfel” așteaptă să fie descoperit. O vizită pe aceste meleaguri este precum o călătorie înapoi în timp către…