Muzeul Satului Bucovinean este cel mai tânăr muzeu în aer liber din România.
Pe o suprafață de 6 hectare, se încearcă punerea în valoare a arhitecturii populare din Bucovina şi a zonelor limitrofe (astăzi parte a judeţului Suceava). Astfel, din cele 52 de obiective finalizate, astăzi, alături de gospodării din diverse zone (Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Vatra Dornei, Fălticeni etc.), de Biserica Vama (1783) şi Crâşma din Şaru Dornei pot fi vizitate diferite instalaţii populare – moara de apă, oloierniţă, piuă de sumane, darac; sunt prezente şi meşteşugurile – atelier de olar de la Marginea, atelier de lingurar de la Vicov sau fierărie din zona Dornelor.
Toate obiectivele vizitabile au organizate interioarele cu piese originale, acestea constituind în sine o expoziţie etnografică impresionantă. Alături de o mare varietate de ceramică, obiecte din lemn, ţesături, metale pot fi admirate diferite cuptoare şi sobe de diverse tipuri, toate funcţionale. În încercarea de a oferi cât mai multe detalii despre lumea rurală bucovineană, la Casa Cacica a fost reconstituit ritualul de înmormântare, la Casa Straja cel de botez, iar la Biserica Vama, în zilele de duminică şi la sărbătorile ortodoxe se poate participa la serviciile religioase. În sezonul de vară aici au loc diverse târguri de meşteri populari, spectacole folclorice şi tabere de creaţie pentru copii.
Construcții expuse:
- Coliba din Câmpulung Moldovenesc
- Casa de locuit din Roșu (Casa Roșu)
- Crâșma din Șaru Dornei
- Atelierul de olărit din Marginea
- Moara de apă din Mănăstirea Humorului
- Casa de locuit din Cacica
- Fierăria
- Casa de locuit din Volovăț
- Piua de sumane din Satu Mare
- Coșerul din Sfântu Ilie
- Casa de locuit din Vicovu de Jos
- Gospodăria tradițională din Straja
- Celarul din Moldovița
- Casa de locuit din Ostra
- Casa de locuit din Câmpulung Moldovenesc (Casa Roată)
- Casa de locuit din Câmpulung Moldovenesc (Casa Nemțan)
- Biserica de lemn și clopotnița din Vama
- Gospodăria tradițională din Rădășeni
- Casa de locuit din Dorna Candrenilor
© foto: Cătălin Ioniță