Societatea comercială Cozonac Bujor a fost înfiinţată ca formă juridică în anul 2006, experienţa profesională a angajaţilor ca maeştri patiseri datând din anii ’90. De la început, evoluţia afacerii a fost una ascendentă pe fondul timpului, tot mai limitat al indivizilor din grupul ţintă al business-ului nostru: acela al persoanelor familiste, de vârstă medie şi cu un venit premium-high.
Prin calitatea produselor noastre şi poziţionarea aleasă, raportată la toate elementele specifice marketingului (preţ peste media pieţei, produse de calitate ridicată prin ingrediente 100% naturale şi o distribuţie axată mai mult pe conceptul business-to-person), Cozonac Bujor a reuşit în scurt timp să devină unul din brandurile cele mai cunoscute la nivel local (judeţul Suceava) atunci când potenţialii consumatori sunt puşi în faţa alegerii unui furnizor de astfel de produse.
Dezvoltarea capacităţii de producţie, dar şi acumularea de know-how în domeniul vast al cofetăriei şi patiseriei, a determinat apariţia în anul 2007 a unor noi sortimente de produse: Bujor Prăjituri şi Bujor Plăcinte. De asemenea, firma a atras interesul mai multor firme din sectorul horeca, în prezent având parteneriate cu restaurante din Bucureşti, Suceava şi Braşov, dar şi hoteluri din capitală şi din staţiunile de pe Valea Prahovei.
Tot în anul 2007, Cozonac Bujor şi-a dezvoltat şi propria identiate vizuală sub care activează şi în prezent, punând deosebit accent şi pe componenta de promovare a afacerii. Totodată, Cozonac Bujor a devenit marcă înregistrată pe teritoriul României.