Zilele Matei Vișniec, ediţia a IV-a

Invitați de onoare: Ion Caramitru, Attila Vizauer, Petre Raileanu, Jerome Carassou, Dragos Patrascu

Cea de-a patra ediție a Zilelor Matei Vișniec îl readuce pe distinsul scriitor și dramaturg bucovinean acasă, în Bucovina, cu un nou proiect cultural remarcabil. In acest an, evenimentul se va desfășura în perioada 8 – 15 mai 2016, la Rădăuți, Suceava, Piatra Neamț, Gura Humorului, Vatra Dornei, Bistrița și Horodnicu de Sus.

Zilele Matei Vișniec IV se contureaza ca o adevărată sărbătoare culturală, în care publicul va beneficia de șapte spectacole de teatru gratuite, de Anton Cehov, Eugen Ionesco și Matei Vișniec, un recital din lirica eminesciană, lansări de carte, conferinţe, colocvii despre fenomenul Dada, dezbateri asupra mesajului social şi estetic, individual şi emoţional pe care îl transmite teatrul radiofonic și readucerea acestuia în atenţia publicului, rolul artei plastice în modelarea personalităţii unui adolescent, un dialog între public şi oameni care au avut experienţe importante în domeniul teatral, ateliere de teatru pentru elevi.

Pentru că anul acesta se împlineşte un veac de la înfiinţarea fenomenului Dada, tema festivalului va fi: O sută de ani de Dada.

Obiectivele proiectului Zilele „Matei Vişniec” sunt: – revitalizarea mişcării teatrale din Bucovina; – promovarea profesionalismului şi calităţii din lumea teatrului; – aducerea în prim plan a dramaturgiei bucovinene de valoare; promovarea, în spaţiul unde s-a născut dramaturgul Matei Vişniec, a spectacolelor montate după piesele sale şi jucate în alte limbi şi pe alte continente; – atragerea tineretului spre teatru, promovarea valenţelor teatrului şi rolul lor în dezvoltarea spirituală a tinerilor.

Evenimentele se adresează tinerilor, elevi şi studenţi, dar şi publicului larg de orice vârstă, textele semnate de Matei Vişniec fiind receptate şi apreciate de toţi cei care intra în contact cu opera lui.

Accesul la spectacole este gratuit, în limita locurilor disponibile. Intrarea la spectacole se face pe bază de invitaţii, care se găsesc la membrii Clubului Rotary Suceava Bucovina, începând de joi, 5 mai 2016. O invitaţie este pentru două persoane. Pentru spectacolele de la Teatrul Municipal Matei Vişniec Suceava, rezervările se pot face la numărul de telefon 0745773290 – Carmen Veronica Steiciuc.

Clubul Rotary este o organizaţie a oamenilor de afaceri şi a reprezentanţilor diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare, promovează standarde etice înalte în toate domeniile de activitate şi stimulează relaţiile de bună înţelegere între membrii comunităţii.