Pe baza unei informații care menționează, între anii 1415 – 1447, pe episcopul armean Avedic cu reședința la Zamca, s-a presupus că, încă de la începutul secolului al XV-lea, aici a fost întemeiată o mănăstire.
De asemenea, citindu-se greșit anul morții ctitorului de pe piatra funerară ce se păstrează în biserică, a fost emisă și ipoteza că, cel puțin biserica nu a fost construită în anul 1551. Cercetările arheologice, efectuate la mănăstirea Zamca, în anii 1954 – 1956, au infirmat însă ambele păreri, demonstrând că cel puțin biserica nu a fost construită pe fundațiile unei clădiri mai vechi. Zidurile bisericii, ale clădirii de vest precum și zidul de incintă “perforează întreg stratul de depunere din veacul al XVI-lea, nivelul lor de fondare aparținând unui strat superior, datat precis în prima jumătate a veacului al XVII-lea”.
Observațiile arheologice nu sunt singurele care datează construcțiile actuale ale mănăstirii la începutul secolului al XVII-lea. Pe cheia de boltă a arcadei estice de la intrarea turnului-clopotniță este menționat anul zidirii acestuia, 1606. Deci se poate admite că, dacă nu mai înainte, măcar în același an se terminase de construit și biserica. În anii următori, lucrările au continuat prin ridicarea clădirii vestice și a zidului de incintă. Până în anul 1608 ele s-au încheiat și aici, în cea mai mare parte, căci, vizitând în acest an orașul Suceava, călătorul polon Simeon Lehati găsește 3 biserici de piatră și 2 mănăstiri, tot din piatră, foarte frumoase, una în apropierea orașului (Zamca, n. n.), cealaltă la o depărtare de 2 mile (Hagidar, n. n.). […]
În anul 1672, probabil din cauza tulburărilor interne din Moldova, episcopul Minas Zilichtar-Oglu, împreună cu numeroși armeni din Suceava, au părăsit reședința episcopală de la Zamca, trecând în Transilvania. Acest eveniment, a avut fără îndoială, urmări destul de serioase asupra vieții mănăstirești de la Zamca, ce nu a mai putut fi reluată niciodată cu aceeași amploare.
Sfârșitul secolului al XVII-lea marchează în istoria mănăstirii un alt eveniment, de astădată cu caracter militar. Trupele polone conduse de Ioan Sobieski, care au pătruns în Moldova în timpul campaniei antiturcești din anii 1690 – 1691, au ocupat Suceava, stabilindu-și și cantonamentul la Zamca. Faptul este de fapt atestat și prin unele grafite cu această dată de pe pereții paraclisului din clădirea vestică. Cu acest prilej a fost ridicat valul de pământ ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord, est și sud, fiind însoțit de șanț în față și bastioane la colțuri. Tot de atunci, probabil, mănăstirea a fost denumită, de către localnici, prin termenul polon corespunzător “cetățuiei”, adică Zamca.
Desigur că monumentul a avut mult de suferit cu acest prilej. Deteriorarea lui s-a accentuat în anii următori, așa încât la începutul secolului al XVIII-lea, toate clădirile mănăstirii au fost parțial refăcute.
Text extras din Mănăstirea Zamca, L. Simanschi