“Potrivit celor consemnate în letopisețul Moldovei, în Analele Putnene și în Cronica moldo-polonă, domnitorul Ștefan cel Mare, după cucerirea cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, din dorința de a mulțumi lui Dumnezeu pentru victoria obținută, a hotărât să zidească mănăstirea Putna, unde a și fost înmormântat.
Biserica mănăstirii Putna, ctitoria lui Ștefan cel Mare, necropola sa și a familiei sale, a fost ridicată în anii1466-1470 și sfințită la 5 aprilie 1470. Ca vechime, mănăstirea Putna, este a treia mănăstire zidită în spațiul bucovinean.
De-a lungul timpului, mănăstirea Putna a fost supusă multor pericole printre care amintim: cele 3 incendii din 1484, 1531 și 1691; devastarea ei de către tâlharii din Bistrița, cazacii lui Timus Hmelnitki, leșii lui Ioan Sobieski, muscalii din Cnezatul Moscovei; cutremurul din 1739. În repetate rânduri, data fiind valoarea și importanța sa, mănăstirea Putna a fost supusă restaurărilor și reconstrucției, cu păstrarea configurației arhitecturale inițiale.
Însă în perioada domniei lui Vasile Lupu, 1634-1653, nu s-a mai ținut cont de aceasta și biserica a fost refăcută în întregime. A urmat reconstrucția din anii 1654-1662. În 1902 a avut loc restaurarea aspectului traditional al bisericii, iar mai apoi, în anii 1969-1972, restaurarea integrală cu aspectul ei de astăzi.” În anul 1966, la inițiativa UNESCO s-a comemorat în toată lumea împlinirea a 500 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna.
Text extras din Mănăstirile Bucovinenei – un simbol de identitate,
continuitate și unitate națională, Senciuc Nicolae