”Bucovina nu e Moldova”

Bucovina nu e Moldova

Se știe că bucovinenii te corectează în general dacă îi etichetezi drept moldoveni (și vai ce mai zâmbesc unii cu subînțeles când se petrece asta de parcă simplu fapt că ei nu știu diferența e de-ajuns să facă observația nulă). Atitudinea bucovineanului nu este însă legată de desconsiderarea moldovenilor, cum se întâmplă deseori între frații români din alte regiuni (vestul și sudul țării sunt culmea când e vorba de ponegrit județele vecine) ci din mândria de a aparține Bucovinei.

Taică-meu, muntean-muntean, zicea că n-a văzut nicăieri oameni mai fuduli de pământul pe care calcă și adevărul e că bucovinenii au o mândrie aparte când vorbesc despre ținutul natal. Mă refer la cei de la Humor înspre Dorna, nu la Fălticeni și Suceava care sunt promovate într-un efort de marketing turistic drept parte din Bucovina.

Faptul că bucovinenii au mare dreptate are legătură nu cu vreo cercetare istorică, nu cu vreo etichetă de pe-o hartă veche, sau cu un branding turistic ci cu o realitate vizibilă cu ochiul liber. Tot cu realitatea asta are legătură și modul în care trasez eu granițele Bucovinei.

Când intri în Bucovina se vede cu ochiul liber. Casele sunt mai bogate, oamenii mai gospodari, atenția pentru detaliu, curățenie, datini și respectul față de proprietate sunt net superioare restului Moldovei. Asta pentru că Bucovina a fost întotdeauna bogată, de la lemnul pădurilor întinse cât vezi cu ochii, la miile de izvoare cu apă curată, la vânat gras și piatră tare de râu, totul era acolo pentru orice om vrednic și poftă de muncă.

Austriecii au adus peste frumusețea și bogăția zonei un plus de organizare, de cumpătare în a face lucrurile, un praf de corectitudine, o arhitectură falnică și ceva gusturi aparte la cârnații de porc.

De asta Bucovina nu e Moldova, pentru că e altfel – se vede cu ochiul liber, se gustă, se simte în aer, se trage din vorba oamenilor. Nu e pretenție, nu e alergie la sângele de moldovean, e pur și simplu realitate.

Sursa: reactii.ro
Foto: Olari Ionut Photography

86 Comments

  • Pulică Frînaru spune:

    Ce analiză cretină! Prostia aia poți să le-o zici ălora care vînd loz în plic! Nu e absolut nimic diferit decît mîndria de sclav la bucovineni și cîteva clădiri.

  • Maria spune:

    Cunosc Moldova destul de bine si mai bine cunosc Bucovina pe care o indragesc.Am o obiectie cu privire la „mandria de a fi bucovinean”….si ca sunt „MAI”…nu stiu cum fata de restul Moldovei.Este nefondata mandria asta si nu prea are suport.Norocul unora a fost sa se nasca intr-o zona mai frumoasa (si asta nu este meritul lor) si sa beneficieze de binefacerile padurilor , a lemnului in speta si a unor libertati ….si evident de faptul ca nu au fost colectivizati (motivele se stiu). Ca se cred ei mai civilizati decat restul Moldovei…e fix problema lor, eu nu cred asta. Sa amintim ca nu se omoara cu munca chiar deloc „bucovinenii”…si nu se vad lucruri remarcabile ,nu se vad businessuri care sa reziste, nu se vede dezvoltarea zonei decat pe ici pe acolo….Asa ca so lasam mai moale cu LAUDA …

    • Maria spune:

      Prezentarea este stilizata, ce-i drept. Dar asta nu inseamna ca oricine citeste articolul si nu e din Bucovina trebuie sa sara si sa „corecteze”. Se vad si afaceri care sa reziste. Vatra Dornei e cunoscuta pentru apele minerale, pentru produsele lactate si inca multe afaceri ale unor localnici care rezista de ani buni. Toate conduse de oameni care, zic eu, se mai „omoara cu munca” (ca sa te citez) asa, pe ici pe colo. Si zic doar, sa nu mai sarim asa cu gura, ca s-au facut cu siguranta si articole asemanatoare despre Moldova.

    • CINEVA DIN ROMANIA spune:

      Bine ca rezista afacerile in restul Judetelor din Moldova, unde li se da oamenilor de munca, insa acestia prefera sa stea la crasma in loc sa munceasca.

      • Elianna spune:

        Nu generaliza, in toata tara sunt oameni fara chef de munca care pierd vremea prin crasme. Fiecare regiune are defecte si calitati.

    • Daniel spune:

      te contrazic total ti-o zice un om care s-a nascut, a copilarit si a crescut in bucovina mai exact suceava, eu chiar te rog sa facem un „concurs” sau macar sa lucram o zi intreaga undeva, cot la cot, sa vedem cine rezista mai mult, chiar vreau asta.

      • yo spune:

        iti spune ceva „cetatea de scaun a Moldovei”?
        asta ca sa iti aduci aminte ca orasul suceava nu e bucovina

      • dyma spune:

        Bine @Daniel, doamna/domnisoara se pare ca este dintr-un oras mai mare de a adus vorba de „bussines”. Aici in Bucovina , bussines-ul principal estee pastrarea traditei si chiar se pastreaza. si cum se omoara oamenii astia cu munca, sigur nu a-ti putea rezista, nici macar sa stati cu mainile in san si sa va uitati la acela care munceste ca si asa a-ti obosi. Nu veniti cu comentarii precum ca cunoasteti bucovina, poate a-ti stat 2-3 zile pe aici si atunci era sarbatoare. spuneti ca „nu se omoara cu munca”, infine, fiecare cu comentariile lui.

  • gabriel spune:

    Acum, din pacate, austriecii ne iau lemnul si il vand in Japonia si Arabia Saudita, si au mai si construit o fabrica de formaldehida care e o substanta cancerigena si nociva in general, unde e mandria „bucovinenilor” cand e vb de asta??? Stefan cel Mare nu a fost bucovinean ci moldovean, eu sunt din Radauti si sunt moldovean ca si cei din Iasi si Botosani. Moldova a fost mult inaintea Bucovinei si a impus respect si turcilor si polonilor si tuturor care au incercat sa i calce pamantul. Detalii meschine, simtul de superioritate datorita unei colonizari straine nu au nimic in comun cu omenia.

    • George spune:

      Nu cred ca puteam sa spun mai bine decat ai facut-o tu.

    • razvan spune:

      Gabriel, jos palaria. Stefan cel Mare, din ce stiu eu, a aparat intreaga Moldova, si nu numai Bucovina. Apoi, pentru mandrii bucovineni, va rog sa cititi pana unde se intindea Imperiul Austro-Ungar, cel care tinea Bucovina in sclavie. Pana in Botosani. Deci parte a Botosaniului este Bucovina. Si daca sunteti mandri ca sunteti bucovineni, de ce nu va aparati padurile, de ce nu aparati Radautiul, mai bucovinenilor? De ce nu faceti un ONG pentru ocrotirea padurilor? Pentru ca va place numai sa va dati mari, sa spuneti ca sunteti bucovineni. Ei bine, asa spune istoria, si voi, bucovinenii, ati fost sclavii unui imperiu, al celui Austro-Ungar. Noi, cei din Botosani, sclavii Imperiului Rus . Tot sclavi. Offf, offf… mari boieri sunteti

      • robert bardita spune:

        Ce sa le ceri „mandrilor ” bucovineni in afara. Frumusetea locului (la care nu au nici un merit) nu au nimic, despre ce vb ?!
        Ce au dat ei umanitatii ?! Romaniei si romanismului ? ,Nimic aaa daca vb de Botosani alta e situatia, vorbim de Mihai Eminescu, Stefan Luchian, Nicolae Iorga,Grigore Antipa doar cateva nume mari si sa nu uitam pe Mihail Sorbul , Mihai Malaimare, Alexandru Graur, GEORGE ENESCU , BARBU LAZAREANU , Generalul Gheorghe Avramescu si ma dor degetele sa mai scriu daca mai vreti va mai scriu ba „bucovinenilor mandrii” hai ca inainte s plec il mai pun si pe ultimul domnitor al Moldovei Ghica

  • O bucovineanca spune:

    Cum adică Suceava nu e bucovina? pai Radautiul care a fost județ, și centru de cultura important pana pe la 1900 și … de ce nu citiți Istoria.

    • cosmin rb. spune:

      Im mod normal,orice pădure are uscăciuni,la fel orice zona sau ținut are calități si defecte,dar trebuie sa le punem in balanta,nu sa generalizam ai sa extrapolam doar una din ele. Eu cred sincer(si ma puteți judeca, ca fiind subiectiv deoarece sunt născut si crescut in Câmpulung Moldovenesc) ,ca pana nu ajung in acele locuri nu ai cum si nici dreptul sa comentezi si sa tragi concluzii,și poate sa cauți frumusetea in detalii,nu doar in costume,datini,mâncăruri care sunt de parada pt turiști!abia făcând asta dintr-un mod real si obiectiv ve-ti da crezare mândriei de a fi bucovinean,nu spune nimemi nicăieri ca mândria e sinonima cu superioritatea,si asta e o mare greșeală,suntem mândri ca neam născut aici,dar in acelasi timp egali cu toți romanii!indiferent de spun gurile rele,Bucovina e un tărâm deosebit,care merita respect si apreciere!o zi buna!

    • eugen spune:

      Da,Mun.Suceava doar parte din el a facut parte din Bucovina.Orasul Suceava vechi a facut parte integrala din Bucovina.Dupa modernizarea acestuia si adaugarea actualelor cartiere,capitala de judet a devenit parte a Bucovinei desi cartierele dinspre est-ul orasului fusesera in Regat

  • Tiburnel spune:

    Sa spui ca Suceava e in Bucovina doar ca si un efect de marketing e o mare prostie. Municipiul Suceava intradevar nu a fost in totalitate in Bucovina, dar partea de nord-vest a fost. Din acest motiv Suceava are doua gari de dimensiuni mari, pentru ca si imperiul si regatul vroiau o prezenta in targ. Undeva intre cele doua gari fiind si granita si vama.

    • Dusty spune:

      Mandria e o greseala cand tot Campulung-ul vostru bucovinean zace in ruina si balti. Oamenii n-au gaz si se intorc in timp cu totul. Mai vedeti-va de treaba si incercati sa faceti tot ce puteti din ce aveti. Lasati afronturile si limitarile. Pana la urma pe front, cand s-a luptat pentru intregirea asta toti erau frati 😉

    • yo spune:

      granita a fost in comuna vama unde la podul spre humor inca gasesti indicatorul de vama granita fiind delimitata de austro-ungari pe harta ceea ce a facut ca o buna parte din bucovina sa fie alipita moldovei
      este drept ca si buna parte a orasului suceava era parte a bucovinei
      pentru a afla exact cat este bucovina si cat moldova cautati in comuna vama harta bucovinei la 1900 (undeva la intrare in comuna cum vi dinspre radauti prin vatra moldivitei
      va spun asta caci am copilarit umbland la pas si bicicleta toata bucovina

      • bigwasy spune:

        granita dintre regat si austroungaria se afla la cornu lunci se mai poate vedea si astazi pichetul de graniceri numele de vama vine cu mult inainte da imperiul austroungar

    • yo spune:

      un lucru e sigur ” toti suntem romani” si toti ne simtim superiori altor romani in timp ce pe minoritari ai pupam in fund cand ne terfelesc numele
      toti romanii au ceva de comentat la adresa altei regiuni
      avem o istorie de cacat si de pupincuristi incepand de la independenta dar facem in asa fel incat sa ne impunem punctele forte pana ajungem din lipsa de argumente sa ne mandrim cu numele regiunei sperand sa nu fim catalogati (moldoveni,olteni,ardeleni,etc) doar pentru ca in ideea noastra ei sunt cei care au facut de ras numele de roman si cred a stiti cu totii ce se spune despre fiecare regiune in parte ex ( moldovenii se impanzesc oriunde,oltenii sunt prosti,ardelenii falosi )si asta doar ce am auzit eu
      Acum luand asa moldovenii lucreaza orice si oriunde si fac fata oricarei greutati,ardelenii stiu sa scoata roade din orice pamant,oltenii au adus minti luminate recunoscute oriunde in lume si chiar in acesti ani ai gasesti printre cei care fac acte de caritate ,voluntari in armate prin tari straine) despre bucovineni nu am cautat referinte fiind ca toti romanii , dar in postura bucovinei se mai gaseste crisana, banat,maramures,dobrogea diferenta fiind ca oamenii de acolo nu sunt luati cu suturi in fund ca-si cunosc si se mandresc cu zona in care s-au nascut si au copilarit
      Sunt bucovinean din vatra dornei cu rude prin toata bucovina si sunt roman caruia ai place sa i se spuna bucovinean pentru simplu fapt ca sunt nascut acolo si nu ca as fi mai cu mot ca alti romani
      bucovina nu e moldova cum banatul nu e ardeal si ex mai sunt
      cui vrea sa creada ca daca e bucovinean sau moldovean e mai om sa-si dea un sut in c…e poate se desteapta

  • Silviu spune:

    Bucovina nu e Moldova. „Bucovina este leaganul Moldovei” – Mihai Eminescu!!

  • Cristina spune:

    Am fost interesata si mi-a placut articolul pana am ajuns la partea cu „Suceava si Falticeni”, unde s-a dus tot farmecul. 🙂 De parca ar fi discriminare.

  • Dan spune:

    Ca bucovinean, nu am citit o mizerie mai mare despre Bucovina. Am pierdut 30 de secunde din viata citind aceste prostii. Bucovina e Moldova, precum si Moldova de pe ambele maluri ale Prutului e Romania.

    • eugen spune:

      Bukovina e Bucovina,unica si bine delimitata,parte integranta din MOLDOVA lui Stefan cel Mare,pe ambele maluri ale Prutului,una din cele 8 regiuni a statului Roman,binecunoscuta si binecuvantata prin traditii,obiceiuri,limba

  • Amfilofie spune:

    Si cu ce ma rog se deosebeste Bucovina de Tinutul Neamtului ? Si pana in 1774 era Moldova dar apoi nu mai e ! Ne mandrim cu-n nume pus de imperialistii austrieci .

  • virgil spune:

    Slăbuț!

  • Bogdan spune:

    „Bucovina este Moldova!” si sunt din Bucovina. Nu am nici un drept sa fiu mandru de Bucovina. Nu eu am construit manastirile din Bucovina. Nu eu sunt cel ce am aparat credinta. Nu eu..! Si in fine daca suntem asa mandri de noi, am putea sa ii inspiram si pe acei moldoveni adevarati si pe ardeleni, nu sa ne separam hranindu-ne orgoliul in zadar. Maxim as putea afirma: „Bucovina este Moldova, dar Bucovina este Bucovina!”. A merge pe ideea de Bucovina ca brand este binevenita, dar a fi arogant nu este chiar inteligent.
    Bucovina este tara fagilor, iar Suceava este judetul cu defrisarile crescute din Romania. Intrebarea fireasca este, oare Bucovina va mai fi Bucovina, fara aceste paduri?

  • Gozz spune:

    Si inainte de a fi Bucovina, cine a facut acel pamant sfant si defapt motivul adevarat prntru care nou suntem mandri? Nu cumva un moldovean pe nume Ștefan? Lipsa acuta de istorie 🙂

  • Octav spune:

    http://historymaps.ro/?p=237

    Asta e harta de pe vremea lui Stefan cel Mare si poate ai sa inveti si tu cine a facut Moldova .

  • fl0 spune:

    Imi pare rau ca intr-un articol destul de pertinent si interesant s-a strecurat o greseala…orasele suceava si falticeni au fost mereu parte din bucovina…granita dintre bucovina de nord (ravnita de rusi si austrieci) si bucovina de sud trecea chiar prin orasul suceava, cartierul burdujeni…mai multa documentare nu strica…

    • eugen spune:

      Stimate Domn,ai dreptate partial.DA,granita Bucovinei trecea prin marginea cartierului Burdujeni(se vad si azi cateva urme),dar orasul Falticeni nu a fost parte integranta a vechii BUKOVINA…….i-mi pare rau

  • Vlad spune:

    Degeaba te mandresti ca esti bucovinean daca nu stii sa scrii corect. Scoala tot in Bucovina ai facut-o?

    • Elianna spune:

      Adica ce vrei sa zici Vlad, ca bucovinenii sunt analfabeti? Stai linistit ca mai multi analfabeti sunt in capitala ca in restul tarii!

  • Oana spune:

    sunt din Suceava, si cred ca mai mult se promoveaza Putna, Voronet si Dorna decat Falticeni si Suceava. Scrii aberatii mai mari decat tine.

  • Marius spune:

    Puțin cam tras de păr, ca de fiecare dată când un ”bucovinean” încearcă să explice același lucru.
    Bucovina nu s-a născut ca Bucovina și nu a fost populată de vreo altă categorie de oameni. A făcut parte de la început din Dacia și mai apoi din Moldova, sub ai cărei domnitori a cunoscut istoria. Bucovina a fost întotdeauna parte din Moldova, iar toate obiectivele vizitate pe aici sunt, din nefericire, supuse efectului unui marketing nefericit. Vizitatorul derutat nu fotografiază mănăstiri bucovinești dintr-un singur motiv: pentru că sunt moldovenești ! Bucovina nu exista în secolele în care aceste mănăstiri, deosebit de frumoase au fost ctitorite.
    Bucovina a fost ”creată” ceva mai târziu și a spune că Fălticeni și Moldova nu sunt din Bucovina este eronat. Mai mult, o simplă documentare pe Wikipedia, ca să nu am pretenția citirii vreunei cărți de către autorul articolului, conținea și o parte a actualului județ Botoșani. Cea mai reprezentativă localitate ar fi Dorohoiul, iar ca dovadă, sugerez vizitarea primăriei din Dorohoi, o extraordinară capodoperă arhitecturală de sorginte austro-ungară.
    E drept că Bucovina nu s-a diferențiat doar în perioada ocupației străine ci și mai târziu, când a fost moștenitoarea unor resurse pe care azi le mai are doar geografic. Apele minerale sunt concesionate companiilor în mare parte străine. Frumoasele păduri și vânatul e în declin serios, și asta din cauza, bineînțeles, a ”harnicilor bucovineni” care au destule afaceri concretizate în gatere. Că mobilă nu se prea mai produce. De mândria de a fi bucovinean se leagă probabil și capacitatea de a aduce o groapă de gunoi în minunăția de decor de pe Mestecăniș.
    Aș ruga autorul ca, înainte de a-și declara superioritatea, să analizeze mai în amănunt și să prezinte date reale. Altfel, poate mâine ne vom pomeni și cu vreun manual de istorie a Bucovine (?!?!) sau vreun dicționar româno-bucovinean după modelul de peste Prut !
    Acestea fiind spuse, Bucovina e Moldova, Basarabia e Moldova, Moldova e România.
    Mult succes !

  • Lucian spune:

    Din dorința de a fi cineva neapărat, poți demonstra foarte ușor că ești un nimeni. Bucovinenii ăștia mândri trăiesc în case pe care s-au obișnuit să le facă mari din mândrie stearpă. Case cu 8 camere în care stau doi bătrâni în bucătărie. Munții nu sunt cu nimic mai frumoși decât cei din Neamț sau din tot restul Moldovei. Dacă Rarăul ți se pare mai frumos decât Ceahlăul înseamnă că ai doar o părere ultrasubiectivă despre ce e în jurul tău, natura fiind la fel de frumoasă în ambele locuri. Mănăstirile sunt făcute de Ștefan cel Mare sau Petru Rareș care nici măcar nu erau născuți în părțile alea de țară și care au făcut mănăstiri peste tot. Bucovina are doar meritul de a fi beneficiat de aproape 100 de ani de stabilitate politică în plus față de restul Moldovei (1774-1859). În perioada asta austriecii, pentru a valorifica mai bine regiunea, au putut să o și organizeze mai bine. Dar din organizare făcea parte și parul în cap dacă nu respectai porunca împăratului. De aia nu mă surprinde pe mine că unii au rămas bătuți în cap. Plus că bucovinismul ăsta e invaziv ca râia. Gara din Burdujeni e făcută de statul român, nu de austrieci. Fălticeniul plin de minți luminate e românesc până în măduva oaselor. Îl rog pe orice bucovinean mândru că e bucovinean să îmi spună 5 bucovineni celebri, dar din ăia mândri că ei sunt bucovineni și nu români sau moldoveni. Hai că nu treceți de 3…..Pa!

  • laur spune:

    pentru cultura ta generala sa stii ca si Falticeni si Suceava este Bucovina .. apartin tot judetului Suceava … te-ai obosit degeaba cu cacatul asta de articol

    • Silviu spune:

      Si tot pentru cultura ta generala ar trebui sa stii ca jud. Suceava nu inseamna Bucovina. O treime din judetul Suceava nu a fost niciodata sub straini. Falticeniul nu a fost , nu este si nici nu va fi vreodata parte a Bucovinei. Asa cum nici Burdujeniul din Suceava nu e cartier”bucovinean”. Crezi ca daca la intrare in Draguseni scrie ” Hai in Bucovina” inseamna ca intri direct in Bucovina? Ptiu ca multi dobitoci mai sunt pe lumea asta si mai ales din astia care se dau bucovineni.

  • Lucian spune:

    Mândria de a fi bucovinean, care există cu certitudine, nu e nimic altceva decât mândria de a fi muntean. Românii sunt popor subcarpatic sau de la poalele muntelui. De aceea, munteanul îi privea cu dispreț pe cei de la câmpie care de multe ori nici măcar nu erau români. Citiți din Ion Creangă să vedeți cu cât dispreț îi prezintă pe cei de la câmpie….La fel vorbește și bucovineanul despre cei ,,din țara paielor”. Dar să tranformi această mândrie în una cu pretenții identitare și vădit separatiste e curată nerozie.

  • Paul spune:

    Vorbești despre o regiune drenată în cea mai mare parte de un râu numit Moldova și în interiorul aceste regiuni există o localitate care se numește, în mod „ciudat” Fundul Moldovei! Să nu mai vorbim despre sumedenia de dovezi istorice și de dominația austriacă care a îndobitocit o bună parte din populație și regret faptul că vă denigrați străbunii care au luptat împotriva lor pentru libertate! Un articol slab lipsit de respect!

  • Luavaspetoti spune:

    chestia e ca vorbesc ca si cum ar fi meritul LOR :)) vau condus altii ,, Vau invatat ,si aveti avantajul de a fi nascuti in zona resp!!

  • Elena spune:

    Mindria de a fi Bucovinean se simte si in nord,indiferent ca sintem ucraineni, romini, poloneji.Cum au mentionat unii, cind am fost sclavi la austrieci n-am dobindit autonomia si ne-am vorbit limba. Dupa 70 de ani la Cernauti se mai vorbeste romina, nu ne poate interzice nimeni sa nu fim mindri de noi!

    • Marius spune:

      Este foarte bine că încă se vorbește limba română la Cernăuți. Felicitări. Bănuiesc că se vorbește limba română fiindcă acolo sunt români. Unii din noi încă sperăm la Unire și la o Românie Întreagă, însă nu pentru a ne diferenția prin orice mijloace în interiorul său.
      Mândria de a fi bucovinean nu trebuie să se identifice cu mândria de a NU fi moldovean. Mai ales când ne cunoaștem istoria. A fi un bucovinean care nu e moldovean sau chiar român înseamnă să nu îți respecți strămoșii.

  • Franz spune:

    Stupiditate mai mare ca asta nu am vazut…sunteti in Moldova fratilor, treziti-va din prostia cea de moarte de neam..noroc ca au venit austriecii ca nu erati in stare sa va ordonati ?! Puneti mana la treaba si nu mai fiti mandri, fiti cu capul sus si modesti !

  • Daniel spune:

    Ei na pozna…vreti si voi autonomie acuma…:)))

  • Raul spune:

    Povestile acestea sunt bune de spus copiilor mici şi proşti!
    Am crescut în Bucovina, sunt „bucovinean” şi am plecat de acolo în urmă cu cinci ani. M-am întors în zonă şi pot spune cu mâna pe inimă că nu există diferenţe semnificative, la ora actuală, între Bucovina şi restul Moldovei. Basmele cu Bucovina sunt doar basme dintr-un trecut pe care s-a aşternut de multă vreme lenea specific românească, aceea de o vezi din Nordul până în Sudul ţării. Hoţia în Bucovina depăşeşte la ora actuală în gravitate şi cantitate orice regiune a ţării. Mai mult lemn se fură doar în Hargita sau Covasna, în rest, Bucovina cea mândră şi frumoasă este fruntaşă la acest capitol. Oamenii se înghesuie care mai de care la furat lemnul de prin păduri şi piatra de pe digurile din râuri.
    NU dragilor, Bucovina nu e nimic mai mult decât România. Orice „bucovinean mândru” este o glumă proastă, o glumă care nu are de multă vreme legătură cu realitatea. Oameni frumoşi, gospodari şi cu spirit cetăţenesc poţi găsi astăzi la Sibiu, la Braşov sau dacă vreţi un exemplu din Moldova, la Piatra Neamţ. Bine, acestea sunt oraşe şi dispun de o mai bună organizare, însă „omul sfinţeşte locul”.
    Personal mi-am închis activitatea în Bucovina şi am deschis aceeaşi afacere la Piatra Neamţ. Un oraş care deja lasă în urmă prin organizare şi aspect, atât Moldova cât şi Bucovina.
    Cu toate astea, nu pot să nu mă uit cu părere de rău în urmă şi să văd ce a fost şi ce a ajuns tradiţia bucovineană! Acum, mi-aş spune mai mândru că sunt nemţean, însă nu aparţin acestui loc. Tot rădăuţean sunt, indiferent unde m-aş duce, indiferent ce regret a-ş purta în inimă.

  • med spune:

    vreau sa va intreb si eu ceva .. ca am uitat… nu mai stiu ce tinut la avut ca donitor pe Stefan Cel Mare … si unde a avut capitala … imi puteti aminti voi ?? ….

  • Vallen spune:

    De ce Bucovina nu este Moldova?
    Consider gresita abordarea autoarei deoarece exista suficiente contraargumente… Totusi ar trebui ca si cei care se opun cu aceasi rautate ideii autoarei sa cunoasca anumite detalii. De exemplu majoritatea care sunt mandrii ca sunt „bucovineni” nu fac acest lucru din aroganta (sunt si dintre acestia) ci mai degraba ca reactie la dispretul celorlalti „români” la adresa moldovenilor. Intr-o imprejurare, fiind la secretariatul unei universitati din Bucuresti o persoana m-a tratat normal deoarece nu am folosit accentul meu moldovenesc ca sa constatate cu uimire mai apoi ca vin din aceasta regiune a României. Oricum cei care nu vor sa recunoasca existenta acestui dispret fie sunt „orbi” fie sunt in asentimentul dispretuitorilor. Eu oricum nu aleg sa-mi „justific” egalitatea cu romanii din celelalte regiuni prin afirmatia : „Eu sunt bucovinean, nu moldovean!”. Imi justific aceasta egalitate prin educatia pe care am primit-o. Da, sunt moldovean cum vrei tu sa ma consideri dar sunt un moldovean care a studiat la cutare universitate deci… care-i problema? Da, sunt moldovean, dar stiu sa nu tratez cu dispret pe cei „mai mici” ca mine, etc. Si ca veni vorba despre „Bucovina” este drept ca acest nume a fost dat de cuceritori si ca acest teritoriu este de fapt parte a Moldovei. Si chiar daca a facut si face parte din Moldova sa nu uitam ca un domnitor moldovean, Grigore al III-lea Ghica, a platit cu viata deoarece nu a dorit sa renunte la „aceasta Moldova” pentru ca oricum era un teritoriu „de nimic cu o populatie de prosti”. Eu sunt foarte mandru ca fac parte din aceasta parte a Moldovei asa cum respect in egala masura pe toti indiferent de regiunea unde s-au nascut, de cultul religios pe care il practica, de etnia pe care o au. Din nefericire majoritatea sunt de alta parere…

  • Vallen spune:

    De ce Bucovina nu este Moldova?
    Consider gresita abordarea autoarei deoarece exista suficiente contraargumente… Totusi ar trebui ca si cei care se opun cu aceasi rautate ideii autoarei sa cunoasca anumite detalii. De exemplu majoritatea care sunt mandri ca sunt “bucovineni” nu fac acest lucru din aroganta (sunt si dintre acestia) ci mai degraba ca reactie la dispretul celorlalti “români” la adresa moldovenilor. Intr-o imprejurare, fiind la secretariatul unei universitati din Bucuresti o persoana m-a tratat normal deoarece nu am folosit accentul meu moldovenesc ca sa constatate cu uimire mai apoi ca vin din aceasta regiune a României. Oricum cei care nu vor sa recunoasca existenta acestui dispret fie sunt “orbi” fie sunt in asentimentul dispretuitorilor. Eu oricum nu aleg sa-mi “justific” egalitatea cu romanii din celelalte regiuni prin afirmatia : “Eu sunt bucovinean, nu moldovean!”. Imi justific aceasta egalitate prin educatia pe care am primit-o. Da, sunt moldovean cum vrei tu sa ma consideri dar sunt un moldovean care a studiat la cutare universitate deci… care-i problema? Da, sunt moldovean, dar stiu sa nu tratez cu dispret pe cei “mai mici” ca mine, etc. Si ca veni vorba despre “Bucovina” este drept ca acest nume a fost dat de cuceritori si ca acest teritoriu este de fapt parte a Moldovei. Si chiar daca a facut si face parte din Moldova sa nu uitam ca un domnitor moldovean, Grigore al III-lea Ghica, a platit cu viata deoarece nu a dorit sa renunte la “aceasta Moldova” pentru ca oricum era un teritoriu “de nimic cu o populatie de prosti”. Eu sunt foarte mandru ca fac parte din aceasta parte a Moldovei asa cum respect in egala masura pe toti indiferent de regiunea unde s-au nascut, de cultul religios pe care il practica, de etnia pe care o au. Din nefericire majoritatea sunt de alta parere…

  • MorningGlory spune:

    Am si eu o nelamurire. De unde, si de cand, si de ce, si cum de poate spune cineva care sustine ca indrageste si cunoaste Bucovina ca Suceava e doar „promovata într-un efort de marketing turistic drept parte din Bucovina” ? http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucovina

  • Liliana spune:

    1392 Din acest an datează cel mai vechi document cunoscut, în care ţinuturile de nord-vest ale Moldovei sunt menţionate sub numele de Bucovina, cuvânt slav care înseamnă pădure de fagi, făget.
    Astfel, domilor istorici va rog sa va reconsiderati judecatile prezentate, Cum istoria nu este pentru „domniile voastre” cea dintai carte a unui popor, puneti mana pe carte si cititi!

    • cosmin rb. spune:

      Te felicit pt acest argument, mi se pare de departe cel mai bun din toată discuția,îmi poți spune te rog unde pot citi mai multe in legătură cu asta?pt a ma informa!mulțumesc,o zi buna?

      • Liliana spune:

        Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic. – See more at: http://roncea.ro/2010/03/08/bucovina-istorica-evolutie-geopolitica-si-demografica-studiu-prof-dr-traian-valentin-poncea/#sthash.QvyvljuC.dpuf
        Alte informatii poti gasi in „Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani” scrisa de postelnicul Manolachi Draghici, Tipografia Albina -Iasi 1858

    • eugen spune:

      Perfecta dreptate….Bucovina=faget,iar denumirea data de Austro-ungari deriva de la acest cuvant slav(pe vremuri acest tinut era impadurit cu codri seculari de fag)

  • andreiu spune:

    E bine ca in articol se scrie despre pretentiile de superioritate asupra moldovenilor. O fi… dar fratilor bucovineni fiti mai umili, pentru ca deasupra voastra stau ardelenii. Nu exista termen de comparatie intre voi si ardeleni. Uitati-va ce saraci sunteti si cum toti copii vostri sunt sclavi in strainatate.

    • Poetu' spune:

      Deci tu ii indemni pe bucovineni sa fie mai umili si dupa spui ca ardelenii sunt cu mult superiori si ca toti COPIII nostri sunt sclavi in strainatate. Acest comentariu reprezinta o frustrare a ta( presupun, nu am de unde sa stiu), nu un indemn adresat bucovinenilor laudarosi( parerea mea este ca 50% din cei care isi asuma descendenta „bucovineana” si-o asuma in incercarea de a se delimita de perceptia celorlalti fata de moldoveni)

  • mihaila spune:

    Eu sunt din vaslui. Sunt mandru ca traiesc. E un act de lasitate sa te compari cu fratii tai si sa le zici sa nu stea in dreapta ta ca nu se ridica la nivelul tau. De fapt scriind acest articol mi s-a facut asa o lehamite, incat as spune doar rade ciob de oala sparta

  • Vasile spune:

    Pot afirma cu toata convingerea ca sunt bucovinean get-beget, nascut…”unde se pune harta-n cui: – Vicovu de Sus…Este adevarat, bucovinenii sunt mandri…uneori prea mandri si regionalismul „fudul” li se potriveste perfect. Nu sunt ei „buricul pamantului” dar sunt mai gospodarosi ca locuitorii altor zone si trebuie sa recunoastem ca, multe din „calitatile” de acum, se datoreaza perioadei de ocupatie austro-ungara care a adus un plus de disciplina, ordine si de ce nu, chiar educatie !. Si da, la capitolul traditii si port popular e o zona unde mai mare dragul sa privesti !. Este adevarat si faptul ca dispunerea geografica i-a avantajat pe locuitorii acestor tinuturi. Partea proasta de acum e ca….barbatii lucreaza si femeile au devenit …”foarte casnice”. (Cam peste 70%), trebuie sa recunoastem si asta. Au impanzit lumea la munca, trimit banutii acasa si „doamnele” au cam uitat valoarea banului…Ar mai fi multe, dar ma rezum la atat si….sunt mandru ca sunt bucovinean !

  • Julia spune:

    Si Suceava face parte din Bucovina.
    Daca tu esti din vatra Dornei, nu inseamna ca doar paantul bunicului tau e bucovinean.
    Mai deschide un atlas de istorie.

  • Julia spune:

    Vatra Dornei*
    pamantul*

  • Capitala Moldovei (Suceava) era in Bucovina?
    Bucovina e parte din Moldova. Deci cei din Bucovina sunt Moldoveni. Asta nu inseamna totusi ca unii sau altii sunt mai buni sau mai rai.
    Da, Bucovina e cea mai frumoasa zona din Moldova, la acest capitol nu e nimic de comentat.

  • Maryus spune:

    In bucovina toti sunt hoti taie padurea si o vand la austriac !multi sau imbogatit din taierea padurilor si au distrus ce a fost ocrotit de pe timpul lui ceausescu peste 10 ani o sa fie un pom ici colea ! Suntem sclavi germanilor spaniei italiei angliei etc

  • teodora spune:

    Intr-o buna zi, Bucovina va deveni ceea ce micile burguri din Germania si Austria sunt acum pentru cei mai bogati oameni din tarile respective: un refugiu exclusivist. Desigur este evidenta o explicatie a ceea ce am afirmat anterior si foarte discret pronuntata va fi regasita chiar in articolul despre Bucovina. Locuiesc in Campulung Moldovenesc, am „cutreierat” Romania in -lung si-n lat- inainte de a ajunge aici, locuind cea mai mare parte din viata mea in orase precum Clujul si Iasiul. Moldoveanca la origini, din Balti, Basarabia de-odinioara, Republica Moldova de acum, apreciez Bucovina pentru ceea ce ofera celor care stiu sa o aprecieze : linistea unui camin, frumusetea lucrului creat de Dumnezeu si caldura oamenilor de buna-credinta.
    Nicaieri, desi pot eu spune ca am expertiza in ceea ce priveste felul de a fi al oamenilor din tinuturile Romaniei, nu am fost primita si acceptata intr-o comunitate mai bine si mai uman decat in Bucovina. Pentru mine Clujul a fost ostil, influentele vestice si aerul de superioritate ducand la multe inconveniente pentru persoana mea, iar Iasiul, desi vechea capitala a Moldovei lui Alexandru Ioan Cuza, este tesalat acum de imigranti pe care din pacate, desi ti-ai dori, nu ii vei intelege decat daca le vei cunoaste „graiul”, astfel cultura sau atitudinea raman un oarecare mister.
    Bucovina, de la Humor la Campulung si apoi pana la Dorna, cu toate comunele, satucurile si catunele, aduce o verva si vivacitate fermecatoare Romaniei. Naturaletea, salbaticul neprihanit al zonei, aerul proaspat care de cele mai multe ori e ca un tratament pentru corp si spirit, sunt indubitabil virtuti ale dragei noastre Bucovine.
    Am citit comentariile anterioare si am ramas profund dezamagita de divergentele pe care oamenii si le impun ei insisi prin atitudinea si preconceptiile lor. Cunosc Bucovina foarte bine de 8 ani, lucrand si convietuind alaturi de oamenii de aici. Firea acestora este independenta, in schimb mereu cu acea ancestrala -frica de Dumnezeu-, ceea ce tin sa va aduc aminte, le ofera harnicia si simtul datoriei ce trebuie dusa la bun sfarsit. Oamenii sunt harnici, iar lucrurile incep sa mearga mai bine in Bucovina. Cred cu tarie ca aceasta va fi recunoscuta la adevaratele sale merite pentru ceea ce are de oferit. Nu uitati ca Bucovina nu are veleitatile unei regiuni industrializate, deci nu va supuneti pretentiile, dragi romani, ca Bucovina sa nu fie a omului care „munceste cu draga inima, de la rasarit pana la apus, si se bucura voios de zilele date de la Dumnezeu pentru tihna sufletului.”

  • Elena Udrea spune:

    Oameni buni, Bucovina nu este Moldova asa cum eu sunt nevinovata, Am fost pe aici si am vazut peisajele si locurile frumoase, dar istoric vorbind Bucovina este Moldova. Grecia, spre exemplu, a fost ocupata de Imperiul Otoman si acest imperiu a avut influente puternice asupra Greciei, dar ea a continua sa fie Grecia dupa ce turcii s-au retras. Asadar Bucovina + Basarabia + Restul Moldovei = Moldova.

  • Boghean Andrei spune:

    Articol bun, putin exagerat cand vorbeste despre ” mandria ” de a fi bucovinean. Majoritatea commenturilor mi s-au parut bune, lucru ce dovedeste ca atat bucovinenii cat si restul romanilor interesati de subiect au ceva in cap si nu vorbesc degeaba :).
    Nu cred ca e cazul sa ne certam intre noi pe subiectul, care cum, suntem mai buni. In schimb ar putea sa ne intereseze o prezentare a adevaratei istorii a Romaniei. Din preistorie, pana in prezent am fost cuceriti, asupriti, dar totusi am rezistat. Asta ar trebui sa fie mandria noastra. Va recomand din inima documentarul : ” History of Romania ”
    https://www.youtube.com/watch?v=mdj3se52b6Y&list=PLUg8X_6h3w7z1xjmPWaGx3VE5iLlSFDWH

  • Boghean Andrei spune:

    Cineva a postat link-ul asta. Un articol cu adevarat bun legat de istoria Bucovinei
    http://roncea.ro/2010/03/08/bucovina-istorica-evolutie-geopolitica-si-demografica-studiu-prof-dr-traian-valentin-poncea/

  • Nicolae spune:

    Sa va inchinati dragi bucovineni si sa aprindeti cate o lumanare pentru toti strabunii moldovenilor din Tara de Jos, care si-au dat viata in fata turcilor si a altor cotropitori, pentru a apara frumusetile voastre, cu care astazi va mandriti!

  • OZZY spune:

    Bucovinenii nu-s moldoveni cum nici rromii nu-s tigani (a nu se intelege ca i-am facut pe moldovenii din Bucovina tigani)

  • asd1223 spune:

    Mai studiati istoria in profunzime cei ce afirma ca fosta capitala a Moldovei e in Bucovina deci Bucovina e Moldova. Bucovina dupa cucerirea Daciei de romani a ramas libera apoi incorporata pe rand de Rusia Kieveana, Croatia Alba pana la invaziile mongole ce au pustiit zona. Apoi voievozii moldoveni au luat zona si au mutat capitala la Siret, apoi Suceava. Prima capitala a Moldovei era Baia care desi e in judetul Suceava nu e in Bucovina. Zona Falticeni , cea cea estica Padureni-Gramesti-Burdujeni-Liteni-Dolhasca si zona Brosteni-Panaci-Crucea apartin Moldovei neocupate. Din 1774 zona Bucovinei intra in Imperiul Habsburgic, apoi cel Austro-Ungar si in 1918 se uneste cu Romania. In perioada interbelica Bucovina istorica era regiune separata de Moldova. Si azi se vad influente la case (nu cele de peste 100 de ani), grai unde multi vor comenta pentru ca nu stiu numarul mare de termeni imprumutati de la minoritatile conlocuitoare care desi au plecat si-au pus amprenta pe Bucovina si vestimentatie traditionala (catrinta la femei era purtata doar de sarbatoare si uneori nici atunci, ele purtau fuste lungi si largi cu sorturi dupa model vestic ). Dupa razboi si ocuparea de URSS a Bucovinei de Nord, partea romaneasca a Bucovinei a fost integrata iar Moldovei pt ca pe comunisti ii deranja termenul de Bucovina deaorece ducea cu gandul la Austria-stat democratic-si la furtul teritorial facut de Rusia comunista, modelul lor. Astfel au adaugat Bucovinei de Sud parti din Moldova si au dat Moldovei 2 localitati bucovinene ce astazi sunt in jud. Botosani Rogojesti si Candesti I aflate pe malul drept al raului Molnita-rau de granita (in afara de acestea nicio localitate din Botosani nu a facut parte din Bucovina-asta cu Botosani e in Bucovina e tot din vremea comunistilor cand cele 2 judete formau o regiune numita Suceava). De atunci a ramas in mintea romanilor Bucovina e Moldova. Ar trebui sa traiti acolo cel putin o luna si veti vedea diferentele.

    • asd1223 spune:

      *cei care afirmati-am scris repede
      inclusiv gastronomia are influente austriece cum ar fi fructe combinate cu smantana, invartita, babe in forma de kugelof, cnedle, impletituri diverse din aluat

  • Condoru spune:

    Influenta austriaca se observa cel mai clar in graiiul bucovinean: acesta seamana extrem de mult cu limba austriaca. P.S. cand depaseste o anumita limita, mandria se teransforma in penibil.

  • Hroby spune:

    Imi pare tare rau sa aflu ca ”bucovinenii” isi reneaga radacinile moldovenesti !))%. Domnilor si doamnelor fiți mândrii că sunteți români moldoveni. Denumirea de Bucovina este dată în timpul ocupației habsburgice. Dacă v-ar interesa mai mult istoria locurilor și istoria voastră ar trebui să mai lăsați la o parte mandria si sa mai cititi. Vedeti rapoartele jandarmeriei austriece asupra zonei ocupate, vedeti de unde vine numele regiunii, vedeti ce ati avut si ce au adus austriecii (si bune si rele), etc. Îmi pare foarte rau ca am vazut atat de tarziu acest post. Mai mult ca sigur sunt inoportun acum. Doamne ajuta!

Leave a Reply to Marius Cancel Reply