“Impunătoarea clădire cu aspect de cetate a mănăstirii Slatina este unicul monument construit în întregime, din temelie, în vremea lui Lăpușneanu, la porunca și cu mijloacele sale. Monumentul acesta, în care fostul domnitor Alexandru Lăpușneanu, devenit călugăr la sfârșitul vieții, avea să-și găsească odihna de veci, constituie, fără îndoială, cea mai reprezentativă operă de arhitectură moldovenească de la mijlocul veacului al XVI-lea. […]
Cronicarul official al domnitorului, Eftimie, egumenul mănăstirii Capriana, relatează printre alte evenimente importante ale acestei domnii și întemeierea mănăstirii Slatina. El dă ca dată anul 1554 când domnitorul “s-a ridicat, din preaslăvita sa cetate de scaun Suceava și s-a îndreptat către râul Suha să cerceteze și să aleagă loc pentru mănăstire și să înceapă să zidească.” Odată ajuns la locul ales “a văzut și s-a bucurat și i-a plăcut foarte mult și a adus mulțumire lui Dumnezeu și a dat numele mănăstirii Slatina și a pus pe întâiul cârmuitor și pe întâiul egumen Iacob, numit Molodet” (adică cel vrednic). Undeva, în împrejurimile mănăstirii, trebuie să fi existat însă anterior o construcție din lemn, deoarece după cronicarul Ion Neculce, prin locurile acestea ar fi trăit un sihastru Pahomie care-l îndemnase pe domnitor la zidirea lăcașului.
Lucrările de construcție și de înfrumusețare a monumentului au durat ani de zile. Așa, cum se proceda, în general, la înălțarea unei mănăstiri, mai întâi s-a ridicat biserica. Acest edificiu a fost sfințit la 14 octombrie 1558, când – după cum spune cronicarul Grigore Ureche – a venit aici Grigorie, mitropolitul Moldovei, cu un sobor de 116 preoți si diaconi.”
Text extras din Mănăstirea Slatina, Corina Nicolescu